AcasăEconomieMotorina s-a ieftinit cu 68 de bani după reducerea accizei: cât costă...

Motorina s-a ieftinit cu 68 de bani după reducerea accizei: cât costă la pompă

Motorina s-a ieftinit în prima zi de aplicare a reducerii temporare cu 20% a accizei, valabilă de duminică, 16 august. La unele stații, prețul unui litru a coborât sub 10 lei, însă alte benzinării au păstrat tarife apropiate de cele afișate sâmbătă.

Motorina standard se vinde duminică la prețuri cuprinse între 9,99 și 10,88 lei pe litru. La Petrom, litrul costă 9,99 lei, iar la Socar prețurile variază între 9,99 și 10,10 lei; OMV și MOL afișează un tarif de 10,05 lei, Rompetrol 10,79 lei, iar Lukoil 10,88 lei.

Prețul benzinei standard a rămas aproape neschimbat, între 9,51 și 9,57 lei pe litru. La nivel național, cea mai ieftină benzină identificată costă 9,35 lei în Arad, iar cel mai mic tarif pentru motorina standard este de 9,95 lei, în Oradea, județul Bihor.

Diferențe mari între stații

Motorina premium este comercializată la prețuri între 10,41 și 11,64 lei pe litru. Sâmbătă, motorina standard costa între 10,67 și 10,88 lei, astfel că minimul de duminică este mai mic cu 68 de bani, în timp ce limita superioară a rămas neschimbată.

Reducerea accizei, temporară

Și la motorina premium se observă o diferență față de ziua anterioară: intervalul de sâmbătă era 10,89-11,64 lei pe litru, comparativ cu 10,41-11,64 lei duminică. Reducerea accizei la motorina standard este aplicată până la 31 august, prin mecanismul de ajustare dinamică.

Măsura a fost introdusă pe fondul creșterii cotațiilor internaționale și a prețurilor carburanților. Ea se bazează pe legea promulgată de președintele Nicușor Dan, prin care situația de criză de pe piața țițeiului și a produselor petroliere este redeclarată până la 31 octombrie 2026, actul normativ permițând reducerea accizei în funcție de evoluția cotațiilor și a prețului mediu de la pompă.

Te-ar putea interesa și