Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunţat că au intrat în vigoare şi ultimele modificări aduse în Parlament Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Conform Gabrielei Firea, este vorba de schimbări importante, care vin cu beneficii reale pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială. Astfel, de acum, tinerii care împlinesc 18 ani şi se află în grija statului au posibilitatea să primească, dacă optează pentru ieşirea din sistem, o sumă de trei ori mai mare decât cea care le revenea până acum, adică 7.650 de lei.
„Ştim cu toţii cât de greu este să o iei…
mediafax.ro