AcasăEconomieVânzările de electro-IT şi mobilă au trecut în teritoriu negativ în 2022

Vânzările de electro-IT şi mobilă au trecut în teritoriu negativ în 2022


Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că în şase dintre primele zece luni din an, vân­ză­rile de astfel de articole de folosinţă îndelun­gată au fost pe minus, scăderea variind între 5% în aprilie şi 0,5% în septembrie. Această tendinţă şi schimbare de direcţie este confirmată şi de jucătorii din piaţă. „În piaţa de electro-IT, în ansamblul său, au mers bine unele segmente, în timp ce altele sunt pe minus, cum ar fi aerul condiţionat. Vânzările de astfel de produse au scăzut în acest an versus 2021. Pe de altă parte, a crescut cererea pentru fiare de călcat şi staţii, după ce în pandemie nu a fost mare…

mediafax.ro

Te-ar putea interesa și