Decizia oficialilor europeni de a investiga modul în care statul chinez subvenționează producătorii de vehicule care asamblează mașini în China a dat naștere unor reacții în lanț, mai întâi ale reprezentanților marelui stat asiatic și, mai apoi, surprinzător pentru unii, ale unor mari companii europene. Ba chiar și ministrul german al transporturilor a menționat că are rezerve în această privință. Asta după ce un alt ministru german, cel al economiei, lăudase decizia Comisiei Europene de a începe investigația.
Dincolo de evidentul interes al mărcilor chineze, dar și al celor europene care produc mașini în China, de a nu pierde o sursă…
economica.net