AcasăAfaceriScriitorul ceh Milan Kundera a murit la vârsta de 94 de ani

Scriitorul ceh Milan Kundera a murit la vârsta de 94 de ani

Scriitorul de origine cehă Milan Kundera, autor al romanului „Insuportabila ușurătate a ființei”, care a trăit aproape cinci decenii la Paris, a murit la vârsta de 94 de ani, informează Reuters.
Biblioteca Moraviană (MZK), care găzduiește colecția personală a lui Kundera, a declarat că acesta a murit în apartamentul său din Paris, marți, după o lungă boală.
Kundera s-a născut în orașul ceh Brno, dar a emigrat în Franța în 1975, după ce a fost ostracizat pentru că a criticat invazia sovietică a Cehoslovaciei, din timpul mișcării liberale de reformă cunoscută ca Primăvara de la Praga, în 1968. A ajuns să predea la Universitatea din Rennes, iar în…

forbes.ro

Te-ar putea interesa și